Ce spun oamenii despre mine
Laura Petre
Participând la acest program, am avut la dispoziție o varietate de subiecte de discuție foarte bine documentate și prezentate, dar și de multe experiențe împărtășite, recomandări ce țin de educație și parenting, precum și momente de reflecție. Pe durata acestor sesiuni, am reușit să îmi răspund la multe întrebări, iar ghidajul coach – ului m-a ajutat să conștientizez mai bine cum sunt eu în rolul de părinte și nu numai… Am înțeles ce pot construi mai bine în relația mea cu copilul, cum să fac față anumitor situații sau să fiu atentă la nevoile sale, astfel încât să îl ajut să și le îndeplinească în cel mai potrivit mod cu putință. În toate aceste sesiuni am primit sprijin punctual din partea coordonatorului, care a jucat un rol foarte important pentru mine în aceste săptămâni, demonstrând un devotament deosebit către subiecte și participanți. A creat o atmosferă deschisă, onestă și ancorată în realitatea înconjurătoare.
Stoica Mihaela
Pentru că prețuiam mai mult oamenii de lângă mine, expresia „EU îmi doresc…” a devenit încet-încet inexistentă.
Alături de Alina am învățat că trebuie să îmi amintesc în fiecare clipă cine sunt și tot ceea ce am reușit să clădesc.
Am învățat să îmi acord importanța cuvenită și să realizez că dacă eu sunt bine și cei din jurul meu vor fi la fel.
Am redescoperit că îmi pot da voie să încerc, îmi pot permite să mai greșesc câteodată, și totuși să pot spune senină: „Da, nu sunt perfectă, dar fac întotdeauna ce îmi doresc! De ce? Pentru că merit!”
Mihaela Bertesteanu
Alina Bratosin m-a ajutat sa ma descopar si sa dau un alt sens vietii mele!
Intalnirile cu ea m-au facut mai sigura pe mine, mai organizata, mi-au stimulat gandirea si creativitatea.
Am invatat de la ea cum sa imi stabilesc obiective si cum sa gasesc mijloace de atingere a acestora pentru a avea succes.
Alina Bratosin este un model si un mentor pentru mine. Este un coach minunat care imbina pasiunea pentru ceea ce face cu empatia pentru omul din fata ei.
Recomand din tot sufletul!
Irina Șarapatin
Am participat cu multă încredere la cursul „Părinți și copii- parentingul apreciativ” susținut de doamna Alina Bratosin. Tema aleasă pentru fiecare sesiune de curs a adus informație, ne-a provocat să reflectăm și să regândin metodele folosite în educația copiilor noștri, identificând cu ajutorul doamnei Bratosin modurile în care ne putem îmbunătăți relația cu aceștia. Alina este o adevărată sursă de energie, reușind să ducă la bun sfârșit fiecare întâlnire a noastră și să fructifice schimbul de experiență dintre participanții la acest curs. Recomand acest curs, este revelator în adevăratul sens al cuvântului. O recomand cu tot dragul pe doamna Alina Bratosin!