Educația de la mare spre mic și de la mic spre mare

          În educaţie trebuie să existe culoare. E nevoie de investiții, de emoții, implicare și empatie, de spaţiu şi timp, dinamică și creativitate și nu în ultimul rând inovare. Toate acestea însoţite de răbdarea părintelui, de susţinerea şi calmul educatorului şi evident – de călătoria copilului…se pot ridica la standarde ce vizează excelența.

           De la început, copilul are nevoie de experienţe prin care să experimenteze diferite emoţii. Astfel, tot ceea ce atinge, vede, gustă, miroase sau aude se transformă în simţire, iar aceasta duce la paşi spre evoluţie, duce la învăţare prin asimilare lină, nativă şi naturală. Orice persoană asimilează în mod natural, tot ceea ce oferă plăcere şi satisfacţie, fapt ce demonstrază că o viaţă bună, pozitivă, înseamnă experienţe pozitive, decizii bune şi acţiuni ce ne conduc spre rezolvarea de probleme.

           În procesul educaţional, părintele şi profesorul trebuie să stabilească o relaţie de cooperare şi comunicare activă, empatică și asertivă, având ca scop plantarea și udarea seminţelor din sufletul copilului, precum și provocarea acestuia din urmă, spre exprimarea emoţiilor, indiferent de natura acestora.

           Dacă adulții înțeleg că cel mic se desfăşoară și se dezvoltă în ritmul său propriu şi acţionează pe măsura nevoilor și potențialului personal al copilului, încercând să găsească acele căi prin care să-şi depăşească neputinţele, ritmul de progres va înregistra şi creşteri. Cei mari doresc de cele mai multe ori, ca un copil să reacţioneze pe măsura aşteptărilor lor, neluând în calcul impactul emoţional pe care îl are o sarcină eşuată din varii motive. În acel moment copilul are nevoie de lămuriri, de înțelegere, de susţinere şi mai ales de mângâierea adultului, pentru a repeta acţiunea, astfel încât să obţină un rezultat pozitiv.

           Pentru a obţine o schimbare, este necesar să ne schimbăm noi înşine…acasă, la şcoală, în familie, în clasă, în grupul de prieteni sau în oricare rol ne-am afla. Copilul trebuie canalizat permanent spre simţirea și experimentarea emoţiilor, pe interpretarea lor şi pe acţiunea în raport cu ele, educându-şi permanent comportamentul în relație cu emoţiile proprii şi cu ceilalţi. Astfel asimilând orice tip de emoţie, experimentând stările generate de acestea, el va învăţa să aleagă, va învăţa că eşecul este o experienţă care nu dăunează, dar care îl ţine pe loc mai mult timp în vederea atingerii obiectivului său. Astfel va învăţa să nu abandoneze obiective şi va lua decizii pentru a depăşi pragurile sau limitele întâmpinate. De altfel este important ca micuţul să ştie că poate face schimbări în parcursul său, dacă simte că acest fapt îl linişteşte.

            Valorile copilului sunt legate la început de familie, dar mai târziu, acestea se câştigă în timp, se înţeleg şi se dobândesc doar experimentând!

            Educatorii au datoria morală de a aborda învăţarea în cât mai multe forme, prin interacţiuni echilibrate, bazate pe dialog şi sprijin reciproc, astfel încât normele sau regulile de interacţiune în cadrul grupului să fie asimilate în mod natural şi la toate nivelurile: elev-elev, elev-profesor, elev-părinte, profesor-părinte.

 Consider că cel mai important aspect al creșterii și dezvoltării, precum și al dobândirii de cunoștințe ori competențe, este asumarea oricărei acţiuni, astfel încât procesul învăţării să fie productibil atât în cadrul şcolii cât şi în viaţa de zi cu zi. Valorile se dobândesc doar atunci când observăm că, pentru a încuraja normele, sancţiunile nu sunt un obicei… Observarea, discuţiile, aprecierile şi corectitudinea faţă de anumite acţiuni pozitive sau negative, vor răspândi emoţii prietenoase, doar dacă asumarea este prezentă şi însoţită de luarea unei decizii clar explicate, în strânsă relaţie cu acţiunile respective. Astfel alegerile devin alegeri cu putere, alegeri curajoase, nicidecum  alegeri impuse cu putere…Acea putere ne poate transforma în oameni insensibili, ceea ce nu vrem… Atunci când adultul (educatorul, părintele) se poziționează la același nivel cu copilul, punând semnul de egalitate în comunicare și relaționare, succesul și randamentul ating cote de creștere, iar teama este eliminată din start.

“Aproape toți [oamenii] pot face față adversității, dar dacă vrei să-ți testezi caracterul, dă-i [ei] putere. “

(Abraham Lincoln)

            Caracterul, temperamentul și comportamentul sunt premise, care în combinație cu mediul și experiențele trăite, duc la crearea unor  sisteme de valori structurate,stabilizate și interiorizate. Așadar în  comunicare trebuie să avem în vedere relaţia și empatia cu situaţia în care copilul este pus. Un rol important îl au și recunoaşterea imperfecţiunilor şi calibrarea procesului în funcţie de starea emoţională, astfel încât să obţinem feedback permanent.

             Pe măsură ce copilul constată că este susţinut, decide uneori singur şi observă rezultatele propriilor decizii, învaţă să-şi structureze pas cu pas modalitatea de acţiune şi de abordare în învăţare, astfel încât să obţină rezultate mai bune.

             În acest context, profesorul trebuie să identifice modalităţile de predare a unui conţinut ştiinţific, precum şi aşteptările pe care le are de la fiecare copil din clasa sa.

Învăţarea generează emoţii şi comportamente, consolidează relaţii şi confirmă sau infirmă aşteptări.

   Învăţarea este un dar, pe care dascălii au datoria morală, de a-l oferi doar în modul în care stârneşte motivare, provocare, zâmbete şi sclipiri în ochii copiilor…

Inspirație și culoare pe culoare școlare!

(Alina Carla Bratosin)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *